corpului tău neascultător de mine

nu mai ţii minte unde ai ascuns piciorul

peste care am atârnat două cuvinte

inspirate din realitate

însă nu contează

din ce parte începi căutarea

dacă şchiopătezi cu graţia unui motiv

dar din dar se face când alegi să culegi

glasurile suflecate în sânge

dar ştii cum?

până în tremurul acela indescriptibil

strecurat treptat înainte

înapoi de locul unde îmi ţin chipurile

închise în ferestrele încruntate

aruncate la picioarele mamei mele

cu braţele pline de simplitate

îţi caut piciorul

în mers

în mine

cu totul

din nou

până nu mai ştiu nici eu unde mi-am lăsat

trupul cel nou

şi glasul tău răspândit în mine

de nebun