dacă ţi-aş fi început

cad

în negrul uriaş al pământului

răsăriturile

şi restul ploilor

dintr-o singură seară

care a rămas dreaptă

în umărul tău

sincer

într-o lumină puţină

un greier ascuns în călcâi

străbătea însfârşirea trupului

scârbit de noapte

eu

nu ştiu să respir sfârşiturile timide

înceruite până la sictirul

gradaţilor albi

şi nu îmi recunosc tălpile

cerşind înaintele

sunt doar cu un minut mai înalt

decât rămăşiţele unui urlet

bodogănind căutatul zilnicului

şi oprirea în spatele aceluiaşi zilnic

lovitul cu pumnii în pieptul

descheiat de coaste

şi un strop de tăcere la bucată

tu ştiai

că nu a existat vreodată

un bărbat care să nu se fi născut

dintr-o femeie

ştiai că nu îmi voi afla liniştea

dacă nu mi-am auzit niciodată umbra

sau glasul prăbuşit de oboseală

dar nu e nimic

mâine când adâncimile

au să ne încapă în palme

voi construi din vorbe

un zeu întreg