[dezbrăcata stare de fapt a condus lumea spre acum]

un loc construit dintr-o singură bucată

să încapă într-o zi

cât alţii neapărat mai lungi de un an

am făcut cerul una cu pământul

până când a devenit alb

imaculat

ca un aşternut dintr-un spital bolnav mintal

am trăit în apoi

eram un asfalt tânăr turnat în zadar deasupra ochilor tăi

fumai ţigară de la ţigară

scrumiera se simţea împlinită de scrum

ştia că nu o să se sfârşească niciodată

fumul din cameră

în fiecare seară umblai pe vârfuri să nu te doară dimineaţa

rămasă în călcâie

visai înfrângeri şi tratate de singurătate

trăiai din plin pe sub cuvintele mele ponosite

asfaltul puţin care ţi-a mai rămas

în privire

-- priveşte-mă cum tac înfiorător de tânăr--

(DD)