spre centrul
deprimat al pământului
sub paşi nu se aude
plânsul copilului
numai albul din
afişul care prevestea viitorul
şi culorile puse în
vânzare
imediat după ce au
fost îmblânzite
cu tinereţea
grecească a unei doamne de ieri
când iubirile nu
erau de la început
pe bani
când incendierile
încăperilor goale nu erau interzise
cum sunt astăzi
coliviile păsărilor
când traversam
mahmuri străzile
fără să ne atârnăm
unul din celălalt
mâinele mâinilor
şi făceam dragoste
neconsolată până în cerul gurii
vizitam zidurile
din ziduri şi înjuram nebuneşte
când ne împiedicam
de întuneric
când deveneam brusc
altcineva
cu sângele moale şi
netrăit
fără auz
fără privire
fără timp
când trupul meu se
apropia de poate
iar trupul tău
atârna cu sinceritate
de ţipătul cald al
pământului
spre nimic
(DD)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu