[în
fond ce este artistul mai mult decât o linie îngustă]
spartă în pumni şi
obligată să meargă în genunchi orbi
un fel de lasa-mă
să mă las în voia tuturor
un fel de prietenie
inventată doar pentru necesităţile unui iubitor de ţigări tari
şi tipe de ultimă
generaţie
cu ţâţe pline şi
cur bombat să te dezveţe
de minutele
pierdute în tu-ul cuiva
artistul are
mâinile dezumflate
după fiecare noapte
petrecută pe internet
după navigări
succesive prin mintea altora mai puţini
şi-a învăţat
abatoarele pe de rost
şi florile
şi ţipetele unei
urme
măicuţele de companie
la care vin toţi dumnezeii
să se roage în
fiecare joi
când marea majoritate
au început să adoarmă
artistul îşi
dezmiardă bandajele cu păsări întunecoase şi linişte
pentru că în
adâncul lui
încă se mai moare
pentru că pieptul
lui se rostogoleşte pe geamuri
în vârful
picioarelor
în gâtul lebedelor
aţipite pe streaşina apei ca nişte statui
în alaiul mireselor
conduse pe ultimul drum şi încă ceva bun de împuşcat
un alt fel de om
cu un alt fel de
cruce în spate
pe un alt fel de
munte nou-nouţ
prin artist trec
valuri întregi de salvări
articulând cuvinte
împleticite de parcă doar ele
îl auzeau
biciuindu-se în camera de hotel
când recita
evanghelia
după el însuşi
doar el pricepea
totul
şi totul îl
pricepea pe el de parcă orice alt dincolo era de prisos
de parcă orice altă
literă ar fi scăpat de sub control
şi toate acestea nu
s-ar fi întâlnit niciodată
de ieri
artistul îşi
doreşte să fie joi
când piciorul îi
zâmbeşte nedumerit
de întrebare
