[ suntem tăcutomani iubito]
în buricul
peretelui de unde cineva te mângâia pe sfârcuri
şi era o lume
uriaşă cu împrejurul răsturnat
încât
oricât de mult
mi-ai fi auzit îmbrăţişarea
nu mai conta
nicio dare de seamă
din acel om
care îţi iubea
nebuneşte sânul şi mâna dreaptă
rătăcită de la atât
neumblat
ne-am scuturat
pereţii de sub alb
până am învăţat să
dârdâim de frică
ca o pur şi simplă
risipire în
din când în cândul
altuia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu