în femeia aceasta cineva şi-a
pus capăt zilelor
toate sărutările enunţate
în sânii tăi goi
au fost adânc ascunse în palmele unei singure culori
unde un om cu
păsări în buzunare
m-a condamnat la uşi
şi nu mai eram nici
începutul copilului
nici sfârşitul
mamei
nu de alta
însă
din fiecare parte în
care m-aş fi lăsat întrebat
însemnam exact acelaşi
lucru
iubesc ploile vehemente
tocmai pentru că nu
se lasă aliniate în şir indian de-a lungul zidurilor
ca nişte execuţii oribile
iar nopţile ştirbe
mă îndeamnă să-ţi scriu
poemul acesta
despre niciodată
şi încă o jumătate greşită
din cifra unei dimineţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu