Persoane interesate

luni, 19 august 2013

chiar şi inocenţa se poate avorta nu-i aşa?

chiar şi inocenţa se poate avorta nu-i aşa?

e amuzant cât de puţin ai cotrobăit prin mine
cu o singură mână dureroasă
te-ai recomandat domnişoară dintr-o altă viaţă
mult mai veche decât a mea
iar eu
în pleoapa credincioasă
chiar te-am crezut
pe cuvânt

şi astfel
am mai împlinit câţiva ani trecuţi
problema a fost că noi nu am existat la suprafaţă
nu eram atât de limpezi
nici măcar culorile nu reuşeau să ne înveţe pe de rost
momentele pilatiene
când ucideam doar răspunsurile bune
şi greierii amputaţi

nedumeriţi de atâta fericire
sorbeam cu nesaţ şuvoiul tuturor călcărilor
până la dezmăţ
eram cea mai incendiată închipuire
şi cea mai oribilă muţenie
în care cineva scuipase o altă cruce

dar vorba aceea
niciunul nu te-a crezut când i-ai chemat la tine
nici toma
nici poporul tău
nimeni

pentru că întotdeauna necesarul este complet irelevant
o puncţie la graniţa dintre boală şi context
doar aşa se lasă privită o moarte
aşa se lipeşte de cerul gurii
ca un hlizit într-un fel anume

ah doamne
şi ce aş mai săpa în singurătatea ultimului tău cuvânt

toate magdalenismele noastre

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu