chiar de sub sânul tău a
răsărit un anotimp de îngeri
simt nevoia să îţi
spun
despre locul acela
în care se aruncă toate femeile nefolosite
locul acela mic de
statură şi întemniţat cu poftă de fiecare parte a unui expir
da
simt nevoia să îţi
fiu
chiar şi cel mai neserios
capăt din această culoare geometrică
cu tăişurile
îmblânzite în carnea mea de cerc
simt nevoia să îţi
latru înfăţişarea
dintr-un fluture cu
foamea adânc înfiptă în piele
să-ţi mestec
printre gingii suflarea deşirată
la suprafaţa
lichidului burghez care ţi se scurge printre cearcăne
ca un sens unic
spre nicăieri
ştiai că îngeriile
nu au aparţinut niciodată cultivatorilor de păsări?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu