locul de unde îmi aud toate
literele prăbuşindu-se nu a existat niciodată
curg trenurile de
noapte ca o transpiraţie
într-un obraz
cărunt lătratul şinelor
undeva târziu
lângă o moarte
într-o parte
şubredă peronul cu sânii lăsaţi
făcea piruete în
jurul picioarelor de călători
aşteaptă
să-şi cadă toate
asfinţiturile
în mijlocul
răspunsului meu
mestec zilele
rămase înainte
au acelaşi gust de
femeie în care s-a intrat cu forţa
sunt un mim lichid
ce nu îşi mai
stâpâneşte mătăniile
de când s-au
transformat în fiinţe
şi cât de ascuţit
ai putea să păşeşti într-un fluierat
cât din mine ţi-ar
putea hrăni pas cu pas
orbirea
doar muritul în
cerbi nu a fost îmblânzit de nimeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu