în lumina aceasta neliniştită
eu sunt ultima
jumătate dintr-o respiraţie
îmi port fricile la
piept
şi pentru că iadul
a început să prindă gust
de femeie cu uşile
mici
cultiv dumnezei
bolnavi de înălţime
herghelii de oameni
palizi lipiţi pe afişe
şi câmpii îngrozite
când tu te plimbai
în spatele ferestrelor
printre pungi de
plastic
cioburi
şi pisici moarte
nimeni nu ucidea
nimeni nu evada
din lumea nou
alcătuită
unde totul este
imposibil
iar când vei simţi
pe umăr
o umbră
şi te întorci
furios să o retezi
cineva îţi va
răspunde
este doar o
blândeţe alaric
în lumina aceasta
neliniştită
în care nu te-a
iubit nimeni
niciunde
niciodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu