coborâtului meu prieten
groapa
unde se aruncă
florile după frumuseţe
avea cinci minute
adâncime
în ultimele cuvinte
dar nu se auzea
nimeni
de frică
nici măcar oraşul
condus pe ultimul
drum
nu-şi mai simţea oamenii
cu nume de străzi
despărţindu-şi
nerăbdările
în silabe
în inima unei
şerpoaice
samariteanul
a scris o carte
despre tăcerea
acestei gropi comune
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu