pământul de sub inimă
nu are chip
pentru ca moartea să nu îl afle
niciodată
în numele lui
mi-am scuipat tăcerea
într-un început de vrabie
am rupt gâtul oglinzilor
în pas de trois
şi m-am aşteptat la ieşire
ca un animal nedumerit
într-un piept de pasăre
pentru o clipă
chiar şi muribundul a tăcut nedumerit
curând va fi noapte
în jumătatea acestei mâini
văzul alunecă în pântece
unde în loc de măruntaie
pântecul tăinuia caravana sinucigaşă
a unui singur om
care se arăta cu degetul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu