de plictiseală
am cotrobăit
realitatea sprijinită într-un zid
unde uşile zâmbeau
uşor
la vederea
pisicilor trucate
scuipate la capătul
străzii
ca nişte metafore
oamenii care
alergau puţin
într-o părăsire
uriaşă
sunt piciorul rupt
al calului
pe care s-au pariat
ani de zile
singurătatea mea
are înfăţişarea ciobită
deasupra
respiraţiei
fără să ne privim
ne mângâiem gâfâind
tăcerile
zidurile ciuruite
de uşi
chemarea pisicilor
dintre rânduri
oamenii începuţi
de ani de zile
şi lehamitea scursă
din încheieturi
de plictiseală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu