când pământul era limpede
am pierdut în tine
un arbore
cu mâinile pline de
păsări sincere
frunze răsfoite
atârnau ca nişte
discursuri
înaintea morţii
iar când a sosit
momentul să mă pierd şi eu
nu se mai vedea
nimeni
nu se mai auzea
nicio poartă
hrănindu-se
doar un picior de
femeie
la o tribună
care povestea viaţa
aşa cum a fost
înainte de cădere
când pământul era
încă limpede
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu