semn de punctuaţie
decojesc ţipătul de
felinoaică tânără
până nu se mai aude
sângele abandonându-se în vene
ca o scenă
îmblânzită
urc conturul
buzelor într-un semn de carte
şi îndemn în mine
restul zilei
la sfârşitul unei
samaritence
cineva a pictat
zece etaje de oameni locuiţi
şi vreo trei minute
drept înainte
primăria decretase
ploaia
un motiv pentru
care moartea nu se poate privi niciodată
în ochi
când plouă cu
oglinzi
trebuie să ne punem
mai întâi inimile la adăpost
să ne lăsăm pradă
oricărui anotimp
şi aminului tău
Este dementiala!
RăspundețiȘtergere