nu te

nu te

eram prea găsit pământului să te desfac

ca o alergare deasupra pielii

în zâmbetul acestei femei

picioarele aruncate de vii

ne iubeau nebuneşte

căzutul în gol

doar  lumea întretimpurilor nu se întâmplă nicio podea

cum te-aş mai arăta cu degetul dintr-o oglindă

cum mi-ai asculta căderea neîncepută

nu te

nici tu câteodată

m-am uitat

glasul tău era acolo

tu erai sub el

iar mie îmi lipsea jumătate de trup

hergheliile noastre scad până la importanţa

unor înălţimi

în viaţă plouă ca în piane

cineva mă bate pe lemn

sunt mândru când te tânjesc cârdurile de oameni

în vreme de ploaie