îndrăgosteşte-mă până nu mai
rămâne nimic din mine
treapta în care am
pierdut o cetate
mi-a muşcat din
urlet înălţimea
şi era cuvânt
vânturirea aceasta
în care ne-am
început târziul
şi eu îţi stropeam
albul între pulpe
am tremurat de jos
călcâiul
o lume de la capăt
ne săturasem
să se întâmple
poate doar trecerea
din colţurile mohorâte
în bezna de pudră
dar parcă nici ele
nu mai erau
nimeni
crescuse deasupra
acestui absolut nimic
o tinereţe
şi picura în
neştire
de oameni proaspăt
cusuţi la gură
aproape treizeci şi cinci de ani
de când noi mimam
începutul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu