îmbolnăvirea de sinceritate
îţi suflecam în
umeri gropi întinse
bâzâitul vieţii
zgăria obrazul în care cineva
a construit o
călcare
stau pe loc în
ochiul tău
mi-e spaimă că
suntem vii în bătrâneţea asta
unde aşteaptă la
rând abatoarele de gaze
colecţionarii de
seminţe
şi resturile de la
împărţire
doar glasul meu
încape într-o
jumătate de amprentă
te sperie şi acum
despleopat minutul
în care m-ai
strigat
pe nume
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu