ultima femeie
culeasă
urca treptele
suflecate în spatele meu
până la singurătate
apoi
aruncă gropile
folosite la naştere
îşi aranjează
pielea murdară de zile
şi îmi arată
ieşirea din lume
oh doamne câte oase
de şarpe şi-au pierdut minţile
pe marginea
trotuarelor
câtă sălbăticie
arde în bobul de strugure
şi câte înălţimi
îşi smulg din glezne rădăcinile
cu fruntea spartă
de nebunia oraşului
îmi defac burta cu
mâinile mamei mele
privesc piepturile
de păsări care se rostogolesc din orbitele ei
uneori
aleg cei mai
frumoşi ochi de pasăre
şi îi dăruiesc să
mă privească
în linişte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu