dintr-o oră goală
pe dinăuntru mi-am reînceput pustiul
în glasul aruncat
nebuneşte
din cerul gurii
care a fost
îngropat creştineşte
la sfârşitul lumii
şi era linişte
în partea
nevinovată a plămânului stâng
unde şi-a făcut
cuib umărul unei femei
care nu mi s-a
întâmplat
în fiecare seară se
străduia să mă nască
şi pentru asta
număra zilele pe degete
dar rămânea de
fiecare dată una singură
din care nu se
auzea nicio bătaie de inimă
doar chemarea unui
om care înghiţise o balenă
cuvintele lui nu
aveau nicio formă
niciun înţeles
uneori ieşea din
ele şi privea cât de mult exista
cât de mult
aparţinea
unei păduri de
semne
unde sensul balenei
din el se scurgea
spre nicicând
în fond orice
adevăr
aparţine
manifestului alb în care nu scrie nimic
pentru că el nu ne
va înşela niciodată
mărturisirea
de a ne naşte
oceane
deasupra unui
pământ îmbâcsit cu balene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu