din trupul unui arbore
care îşi făcuse cuib între
venele tale
noaptea îşi păstra călcâiele
rupte
în bunăvoinţa trotuarului
chiar lângă stolul de ore
sălbăticite cu forţa
ultimului tată de femeie
care avea cuvintele mici de
fiecare dată
când se îmbăta în dreapta unui
colţulier
cu mâinile roase de viaţă
dinspre început
toată călătoria aceasta era ca
un carnaval bolnav
în burta lui erai doar tu
singură
şi un obraz îmblânzit
de realitate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu