din orizontul buzelor ţi-a
crescut o casă
cu picioarele tăbăcite de
bocitul
unui dumnezeu tânăr
care învăţase numele mamei sale
pe de rost
uneori îmi petrec zilele
împletind cuvintele
ultimului copil de lemn
născut în podeaua odăii
unde orice femeie decentă
îşi păstrează paşii
curaţi
dacă ai urmări cum ţip la mine
într-o stradă puţină
mi-ai putea desena ecoul
într-un zid
de unică folosinţă
şi din ridurile pe care le
porţi în pleoape
ca nişte autostrăzi cu sens
unic
nu ar mai cădea niciun ţipăt
iar dacă m-ai vedea cum mor în
tine
în fiecare după-masă
poate te vei îndura să te arăţi
cu degetul în oglinda
unde se îmbăiază pruncii
adulmec cum picură întunericul
din coapsele tale
şi îţi beau somnul direct din
pielea umezită
apoi îmi arunc glasul în glasul
tău
până dimineaţă
mâine o să fie noapte
toată ziua
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu