când zidurile îşi sărută
înălţimile
cu palmele descălţate
şi orele se gudură în spatele
blocului
unde tu mesteci arbori de cafea
pentru a rămâne trează în
pieptul meu
ne-am amestecat unul în
celălalt
sângele
până la ultimul cuvânt
nu-i aşa
că ne vom mai auzi
îmbrăţişarea
la sfârşitul lumii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu