un singur dumnezeu şi pământul gol

alergatul cu spatele şi lătratul albului are temeri mici

cusute inegal unele de altele ca un dispreţ

faţă de trupul care le-a dat viaţă

şi este doar o traducere superficială a unei virgule

scoasă de sub unghia unui condamnat la viaţă

care şi-a vândut dragostea de mamă

unui genunchi

găurit de vreme şi altă groapă înţeleaptă

unde sunt aruncaţi zilniciştii de impresarul de ocazie

care îşi face veacul la colţul caldarâmului cu fruntea răvăşită

într-o adâncitură de linişte

întreviaţa alege odată pe zi peretele sensibil

unde să-şi adoarmă umbra

şi o întindere de lumină din ochiul unei pietre

cu braţele ascuţite în care timpul se rupe cu un pocnet sec

ca o exclamaţie

aceasta este temniţa în care se alungeşte frica omului

acoperit de o iubire desfigurată

şi ultima femeie

din care nu a mai ieşit nimeni

viu

(din volumul Dimineţi cu Mâinile Încercuite