Persoane interesate

duminică, 22 iulie 2012

când nu îmi crescuse încă viaţa


lumini zdrăngănite
ciocnite unele de altele ca proastele
se aruncă în mijlocul unui trup cu pielea limpede
urlă
aplaudă
până se împreunează toate zilele
într-un singur vineri cu orele jupuite de culori
şi aerul întemniţat cu forţa

la începutul meu viu o turmă de curve senine
purtau două cuvinte chiar la sfârşitul coastelor
ca două brăţări de carne
două îmbrăţişări expirate şi câteva vremuri bune
în care ardeam fericiţi

de aceea oamenii se scurg în oameni cu oasele întortocheate
până nu mai rămâne nimeni să spună
acesta sunt eu
aceasta este liniştea mea
în care tu
sculptezi minuni

întredegetele unului nu există nume întregi
nici puncte de vedere cu mâinile de lemn
doar ceruri dezbrăcate de albastru
şi dumnezei dresaţi să meargă într-un picior răstit
de foame

 (Din Vol. Dimineţi cu Mâinile Încercuite)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu