lumini
zdrăngănite
ciocnite unele de
altele ca proastele
se aruncă în
mijlocul unui trup cu pielea limpede
urlă
aplaudă
până se
împreunează toate zilele
într-un singur vineri
cu orele jupuite de culori
şi aerul
întemniţat cu forţa
la începutul meu
viu o turmă de curve senine
purtau două cuvinte
chiar la sfârşitul coastelor
ca două brăţări
de carne
două îmbrăţişări
expirate şi câteva vremuri bune
în care ardeam
fericiţi
de aceea oamenii
se scurg în oameni cu oasele întortocheate
până nu mai
rămâne nimeni să spună
acesta sunt eu
aceasta este
liniştea mea
în care tu
sculptezi minuni
întredegetele
unului nu există nume întregi
nici puncte de
vedere cu mâinile de lemn
doar ceruri
dezbrăcate de albastru
şi dumnezei
dresaţi să meargă într-un picior răstit
de foame
(Din Vol. Dimineţi cu Mâinile Încercuite)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu