merg pe o singură
parte abruptă
unde nu se vede
nicio ieşire
şi accept că nu
voi fi înviat
o veşnicie
întreagă
tu arunci gunoiul
îmbrăcată în rochie de seară
în timp ce restul
primei majorităţi
ofertează
ferestrele
cu dimineţile
palide în chipuri
şi o împuţinare
desfrânată peste care atârnă
un fercheşuit
genial cu mâinile goale
te atrag toate
lichelele lolita
pentru că le
trăieşti vieţile
fără nevoia
împieptatului covârşitor
de stâng
şi cine ştie
dacă vei înţelege
vreodată
că toate mările
au pământ de flori
te voi mântui
brusc de oameni
într-un pervaz
înflorit
uimirea ultimului
samaritean
care s-a ajutat
să moară
într-un trup de
femeie
avea buzele încă
pline de numele tău
şi o altă lume de
aşteptare
de fiecare parte
neascultată a pământului
în care se
răstignise
ca un golgotian
veritabil
aceasta este
raţiunea pentru care
murirea nu are
murdărire în gleznele tale lolita
chiar dacă ai
curăţat întunericul de negru
tu nu le atingi
goliciunea
din trupurile
răsturnate
nu-i înveţi să
plângă până la capăt
preferi să îi
priveşti cum scormonesc lumina
cu unghiile
proaspete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu