Persoane interesate

luni, 1 aprilie 2013

îndrăznirea


îţi auzeam mâinile
frământau
sertarul înghesuit în piept
ca o foame

ne mângâiem depărtarea
învechită în tâmple
care nu poartă niciun drum sincer
în vârful degetelor
şi ne creştem unul celuilalt răbdarea
inimilor
de a se aşeza în genunchi
chiar sub glasul unei păsări
fără frunze

în mine
se aude acelaşi perete îmbătrânind
în mine tu ai împlinit
douăzeci şi trei de minute

de tăcere