îţi auzeam mâinile
frământau
sertarul înghesuit
în piept
ca o foame
ne mângâiem
depărtarea
învechită în tâmple
care nu poartă
niciun drum sincer
în vârful degetelor
şi ne creştem unul
celuilalt răbdarea
inimilor
de a se aşeza în
genunchi
chiar sub glasul
unei păsări
fără frunze
în mine
se aude acelaşi
perete îmbătrânind
în mine tu ai
împlinit
douăzeci şi trei de
minute
de tăcere
