pădurea în care am învăţat să
fiu întuneric
tu
îţi păstrezi noaptea
într-o singură respiraţie
zâmbete de post
plimbate printre
dinţi ca nişte avioane cu reacţie
şi omul care avea o
chiuvetă în cer
îşi desena umbra în
numele meu
cu degetul cel mai neiubit
ştia
că singura cale de
a îmbrăţişa moartea
este să-mi
autopsieze gândurile
după fiecare
crucificare
în mâinile de joi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu