ce departe a învăţat să fie
cuvântul acesta
aş vrea să nu se
mai audă în mine
niciun pătrat
îmbrăcat în astăzi
să-mi fiu acelaşi
în fiecare sfârşit
şi puţin din tine
puţinul acela cu
cercurile goale
în care se
cuibăresc oamenii dintre rânduri
şi un autopsier de
ceasuri la mâna a doua
în sângele uscat
din umărul dumnezeului
ca o linişte mică
de statură
dar nu sunt nici
măcar mâine
am toate
intersecţiile aruncate unele peste altele
încolăcite în
durerea mea ca nişte muşcături de şapte seara
când orice şarpe se
adună în pământ
de respiraţia
rămasă în tine şi încă puţin
foarte puţin din
naşterea unei formule geometrice
despre privire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu