descântec în alb

construiesc lumini cu burţile goale

într-o pasăre fioroasă

în care trăieşte un oraş întreg

de minute

în locul unde vântul

îţi striveşte zâmbetul de caldarâm

un soldat de hârtie îşi privea mâinile

murind

pentru că inima femeii care îl ţinea în gazdă

bătea în acelaşi timp de două ori

aceeaşi secundă

în anumite ceasuri

ziua se prăvălea dintr-o parte în alta

şi toate ţipetele ei

se izbeau

se ciocneau

se zdrobeau

în trupul proaspăt tencuit al unui peşte spadă

dacă te-ai afla aproape de mine

ai putea să priveşti înăuntru

să-ţi vezi ecoul strigătului tău

de groază

în adâncimea aceasta sclipesc stele

frânturi de cuvinte

şi oameni decoloraţi