Persoane interesate

vineri, 31 mai 2013

doar o dată pe zi se aude albastrul

doar o dată pe zi se aude albastrul

eşti o zi întreagă sub respiraţia mea
seninul
care ţi-a alunecat printre riduri
se îmbolnăvise de limpede
şi era doar o stradă lungă cât un poet
unde uşile
sunt deschise până la muşcătură în albul ochiului
poate din cauza asta
nu ai reuşit să-mi citeşti niciodată
căpruiul
cu mâinile goale


vopsea albă peste genunchi

vopsea albă peste genunchi

patul aruncat în colţul ochiului
cearceaful murdar cu numele tău
şi ploile sărate de vineri
când ne amestecam unul celuilalt sângele
au avut întotdeauna gust
de femeie







propoziţie de îniubire

femeia în care mă sprijin are gust de astăzi

joi, 30 mai 2013

o lumină aproape

astăzi
mă voi dezintoxica de toate ferestrele
rămase în numele tău
până la cifra doi înfruntată
ca o înălţime bună de escaladat
păsările înfăşurate în mâini
au viaţa subţire
după ora nouăsprezece

adâncimea aceasta are douăzeci şi patru de cuvinte

adâncimea aceasta are douăzeci şi patru de cuvinte

cerul se năpustea căprui în dimineaţa
când tu
mi-ai umblat tăcerea în picioarele goale
înpăsărirea
este o boală a îngerilor
defilează prin oraş îmbrăcată în oameni
ca un semn lăsat să trăiască
luni seara

femeia mea
a zâmbit printre sertare
o palmă gânditoare mi-a acoperit destinul
de cuvânt mecanic
mă ascundea de întâmplarea cu uşa
în umbra căreia plângea cineva
oasele de şarpe



răspunsul la numele tău a învăţat să tacă

răspunsul la numele tău a învăţat să tacă

cât de mult roşu
ai putea să înveţi pe de rost
de sub respiraţia domnişoarei
alunecă seara
ca o piele subţire
aerul
elegant ucis între buzele noastre
iar din femeia
în care am auzit un minut de întuneric
nu a mai rămas decât această conversaţie

dintre o singurătate
şi dumnezeu




omul în care se ascund cuvintele

omul în care se ascund cuvintele

mi se întâmplă tăcerea
de sub pleoapa ta
când vreau să te ating nebuneşte
iar degetele să treacă prin nimic
direct în spinarea unei păsări
care doarme într-o cochilie de melc

melcul învaţă cercul
pe de rost
cercul se lasă cotropit de întuneric
şi din noi se văd camerele goale

atârnând



marți, 28 mai 2013

scurtă introducere într-o dragoste cu mâinile legate la spate

scurtă întroducere într-o dragoste cu mâinile legate la spate

accesul se făcea prin mijlocul trupului ei
aşadar nu aveai foarte multă viaţă de călcat în picioare
nici ziduri de ocolit
era doar o portiţă îmbrăcată sumar
deasupra căreia scria cu ochi mari
intrare

înăuntru
câteva şiruri încărcate de poftă
colţul ameninţător al unei respiraţii
şi trei scaune cu picioare de bărbat
aşteptau pe numere
să-şi potolească setea de mişcare
în numele acestei identităţi

şi mă întreb
ce contează cel mai mult
să escaladezi întunericul
cu tălpile altuia

sau iubitul femeilor cu prezervativ?


o iubire cu majuscule a fost războiul acesta

o iubire cu majuscule a fost războiul acesta

anii tăi
au creierii împrăştiaţi la capătul blocului
asta este cred
cea mai mare dezamăgire a mea
şi nu pentru că sunt alcătuiţi din două cifre
cu două glezne rupte greşit
la începutul naşterii
mai degrabă pentru înălţimea din trupurile lor
asta mă sperie pe mine
acest sus în partea raţională a unei inimi îndrăgostite a treisprezecea oară
de acelaşi bărbat
în care zilele au capitulat după un lung război civil
între posibilitatea de a plânge nestingherit
şi divorţurile pe capete
pe motiv de incurabilitate

oricum iubirea
este un fel de boală a oglinzilor
în oricare te-ai uita vezi doar chipul celuilalt
şi condamnarea ta
la subtitrare

pe viaţă

luni, 27 mai 2013

timp de gândire în urechea noastră dreaptă

timp de gândire în urechea noastră dreaptă

am avut un dialog lung cu un nume
care îmi spunea unde se află căutarea mea
acolo unde cuvintele nu mă mai ajută
însă
care femeie are toată viaţa la dispoziţie
să-mi asculte
tăcerea de atunci

un loc unde florile au muşcătura ascuţită iar literele umblă în pielea goală
sunt numere până în mijlocul sufletului
bulevarde fericite patrulează în venele mele
mâinele de la sfârşitul acestui astăzi este doar o altă culoare
în care se aude pământul învârtindu-şi umerii
dintr-o parte în cealaltă a unei camere
de oameni mari

am să mă îngrop în toate ploile tale


atunci când am fost construit afară era miercuri

atunci când am fost construit afară era miercuri

am desenat o tăcere la sfârşitul unui cuvânt despre nimic
mi-am băut minţile într-o cameră goală
şi te-am lăsat să priveşti în mine
o jumătate de zi
călcată în picioare

silabisesc arabescurile de pe flăcări
iar când fac dragoste mimez sfârşitul lumii
iubita mea
mimează începutul unui viol
şi doisprezece oameni care prizează îngeri
în serile cu cercuri la cap
s-au mântuit sărind în tine
chiar în timpul mersului

dragostea mea
pentru tine eu sunt fâşâitul şarpelui care a intrat în lume
o numărare a unui singur copil
despre care nici dumnezeul nostru nu aflase
că nu a copilărit niciodată
dar începea să fie
în propria lui

necuprindere

duminică, 26 mai 2013

au trecut mai bine de douăzeci şi cinci de ani

au trecut mai bine de douăzeci şi cinci de ani

căderile mele
nu mai sunt la fel de mari ca în tinereţe
poate din cauza anilor care s-au depus pe sub piele
ca nişte tăceri imense
oameni trăiţi de oraşe întregi şi femei bătrâne de prea mult iubit
mă îndeamnă să aleg calea unei foi de hârtie
deasupra căreia nimeni nu şi-a lăsat vreodată călcarea
să fiu o foame
sau o moarte subţire în vârful unghiei

nu mă interesează nimic
nici măcar dumnezeul tău scris cu pereţi mari între litere

eu iubesc îngropările
maşinile de tăiat iarba şi vieţile altora
unde uşile sunt încheiate la toate cicatricele
iar gropile rămân cu mâinile întinse
după sinucidere

în mine se aruncă zilele greşite
animalele cu ochi albaştri şi regretele femeilor trecute
prin iubirea mea
nu mai duhnesc a viaţă cum a spus acum vreo zi poetul Petre Don
doar a privire şi bere la halbă

sunt un cărucior cu rotile
plin
de îmbrăţişarea ta






o cădere şi jumătate

o cădere şi jumătate

de vreo oră
am auzit lumina ochilor
cineva bun la suflet o întemniţase într-o respiraţie
unde eu
devenisem o jumătate de pasăre
cu o jumătate din genunchiul tău
în care se anulaseră toate zborurile

tu
o jumătate de peron
aruncată  lângă o jumătate de tren
în cârje
îmi aşteptai înălţimea
să redevină

pasăre


mâine te las să îmi desparţi mâinile în silabe

mâine te las să îmi desparţi mâinile în silabe

lumea este o imensă piesă de teatru
de aseară
când am reuşit să aud ploaia înăuntrul meu
prăbuşindu-şi identitatea literelor

în oraşul meu
zilele se numără pe degete
numerele se plimbă ţinându-se de vârstă
vrăbiile îşi ţipă mâinile la sfârşitul bălţilor
doar oamenii îşi abandonează unii în ceilalţi
cuvintele

în lumea mea
nu se aude nicio culoare înflorind
am străzile îmbrăcate în pungi de plastic
miroase a bătăi de inimă
sudoare şi herghelii de câini fără stăpân

cineva mi-a modelat chipul
fără să-i bag de seamă degetele
în ziua de apoi
unde ora exactă se dă după cum hotăreşte fiecare

doar atunci nu voi mai fi niciodată
urmarea cuiva




sâmbătă, 25 mai 2013

iubirea durează exact zece minute în acvariul ăsta

iubirea durează exact zece minute în acvariul ăsta

problema adevărată nu se află în privirea mea
tu  eşti aia care nu a ştiut niciodată să facă diferenţa
dintre o pasăre şi o respiraţie
ai împlinit aproape nouăsprezece seri
şi este de foarte multă vreme
astăzi

mi-am despărţit iubitele în sertare începute şi neîncepute
le-am smuls etichetele din umeri până nu au mai rămas decât mărimi
şi numere inverse dintr-o parte în cealaltă a trupurilor
doar una singură a rămas
să trăiască
cu numele întreg
pentru că avea iubirea transparentă ca un armăsar troian
cu mâinile încruntate de atâtea elene
sinucise pe sub cearcăne




la noi plata nu se face online

la noi plata nu se face online

ca să mă înţelegi
m-ai urmărit în taină
şi ai aflat că locuiesc în a treisprezecea seară
colţ în colţ cu o răstignire

în fiecare miercuri
cumpăr o pâine proaspătă
şi un kilogram de vin
zilnic
de la intrare îmi spui cuvinte porcoase
în timp ce te străbat
dintr-o cameră în cealaltă

când nu ai mai suportat
ai zdrobit uşa în umărul stâng
şi ai pătruns înăuntrul meu

m-ai văzut

cum împărţeam dansatoarelor
pâinea şi vinul


este ora cinei

ultimul cuvânt care a rămas în tine

ultimul cuvânt care a rămas în tine

nu ştiu sincer dacă sunt bolnav de mâine
sau de pulpele tale
am mirosit o singură culoare în toată viaţa mea
apoi
ţi-am lins tăcerea de sub tălpi
până când
din ţipetele tale a început să curgă
sânge

astăzi
am să te învăţ

roşul

joi, 23 mai 2013

o imensă rămânere în urmă

o imensă rămânere în urmă

ieri
m-am îmbătat lângă o întâmplată
avea vreo douăzeci şi ceva
ceva
nu ştiu
nu ştiu exact
dacă era o respiraţie de pasăre sau mâinile mele
frământându-i sânul drept
nu ştiu
câţiva ani după ora optsprezece
în orice caz
habar nu am din care parte ar trebui să mă auzi
cum îţi vânez pământul de sub picioare

azi dimineaţă am văzut un film despre nimic

întâmplata
mai avea încă buzele curate la prima împărtăşanie
se înfigea în răspunsurile mele
cu ochiul ei aproape verde
şi mă iubea de toţi dumnezeii
i-am mângâiat privirea desculţă
şi am intrat adânc în glasul ei
până i-a tăcut zâmbetul ascuns sub călcâi
ca o armă albă

apoi
după ce ne-am lipit aerul rămas
dintre respiraţii
îi priveam foamea

muşca bucăţi întregi
din gemetele mele




păsări de piatră

păsări de piatră

de fiecare dată când trebuia să fug din tine
am avut la dispoziţie o cădere imensă
un dialog acid cu mine însumi
pe care de altfel
nu l-am câştigat niciodată

o să-ţi mătur serile cu un rest de înger
tu mă vei strânge de inimă
până nu se mai aude nicio respiraţie
căzând

iar la sfârşitul zilei îmi vei cere
să construim un om
după chipul şi asemănarea noastră


despre propriile noastre căderi

despre propriile noastre căderi

cerul a devenit o uriaşă chiuvetă locuită de oameni
însă niciun om nu mai ştie să fie limpede
cum nicio chiuvetă nu a fost vreodată adâncă
şi plouă
de la începutul dimineţii
aproape limpede
aproape adânc
cu oameni

de mâine am să te încep

de mâine am să te încep

locul
unde pot să te scriu cel mai bine este în spatele casei
o masă cu toate amprentele mele îmbrăcate în rochii de mireasă
şi cuvinte folosite în pat
mi-au întors spatele

îmi puteai fi mireasă
numai dacă bărbatul din tine nu ţi-a fost copil
ci bucurie
pentru că unele femei vin pe lume
cu propriile biserici
cu propriile cuvinte
şi mă întreb atunci
cum ar fi iubito dacă ne-am căsători
într-o staţie de metrou
unde toţi oamenii sunt îmbrăcaţi
în mirese?



miercuri, 22 mai 2013

o îngeroaică pe jumătate bolnavă de mine


o îngeroaică  pe jumătate bolnavă de mine

chipul lui dumnezeu reuşea să se afle sub tălpile tuturor
dar nu l-am cunoscut niciodată
pentru că el nu are inimă
doar dreptatea
pe care şi-o conferă
singur

e o rădăcină în fiecare rug
iar tu
tăcerea mea
din care au început să crească
frunze

loc de dat la o parte


loc de dat la o parte

când tatăl meu a reuşit să-şi ajungă
în cameră mai trăiau câteva zile
şi zâmbetul unei femei între două culori
fără identitate

însă
distanţa dintre aceste două culori
nu se poate măsura dintr-o privire
pur şi simplu nu există atât de mult spaţiu
să arunci tot golul dintr-o uşă
care şi-a pierdut minţile

şi atunci mă întreb
tatăl meu este un om
sau
un poem?

marți, 21 mai 2013

scrisoare închisă unui culegător de arbori


scrisoare închisă unui culegător de arbori

mi-ai spus aseară când mă aşteptai să ies din altă femeie
că te-a prins un aer rece şi ai răcit între pulpe
atât de rău încât nu mai poţi citi din mine
niciun cuvânt sănătos

hai să fim serioşi

nu eşti a doua femeie care se îmbolnăveşte după ce a fost revărsată
într-o vitrină cu dulciuri
cum nici eu nu sunt pânza subţire a unei meduze
în care orice iubire îşi poate clăti tălpile

ce vină am eu
dacă
te-ai lăsat înconjurată de bărbaţi care mimează perfect
sângerarea căpătată după pierderea identităţii
orice ai face
obrazul tău nu are piele
nici inimă
sau adulmecare de lup
nici măcar dumnezei responsabili
nu mai trăiesc
între coapsele tale



era doisprezece fără un sfert şi încă nu trăia nimeni


era doisprezece fără un sfert şi încă nu trăia nimeni

fiecare bărbat
a urcat la un moment dat în monologul unei femei
a dus războaie stângi cu toate pietrele
şi a devenit tot mai curând
dictator malign
cu sine însuşi

însă

lumea nu se învârte pe toate părţile
câinii au toţi covrigi în coadă
ca nişte întâmplări minore
iar despre respirat
nu îţi pot spune mare lucru
bărbaţii au învăţat oricum să fie paşi de sex feminin
iar dictaturile
acelaşi monolog
murdar
de trepte

viaţa ca o turmă de păsări


viaţa ca o turmă de păsări

şi liniştea se poate memora
este doar un cuvânt în fond
şi cu toate astea nu vom prinde niciodată
începutul drumului
mereu ai fost împotriva libertăţilor
moştenite după tăceri întregi de oameni
mereu ai oferit nimicul la schimb

eu
un tricou în aceeaşi nuanţă de negru
o altă pereche de blugi
şi veşnicia prinsă în coadă
sau apelul pierdut
de la sfârşitul telefonului
naiba ştie

cu siguranţă ai putea să citeşti o carte
despre identitatea degetelor mele
să-mi descompui gesturile până la ultima zi
de când m-am născut
şi?
te-ar ajuta cu ceva
să-mi înveţi numele
pe de rost?




luni, 20 mai 2013

la sfârşitul acestei femei cineva a inventat o tăcere

mă întreb
cum aş putea să definesc absurditatea
din perspectiva unei conserve goale?

mai întâi
deşurubez fuga dintr-un om
căzut la pământ
apoi
îi şterg chipul din toate oglinzile
cu buzele pline de paşi
şi ascult lăsarea serii
într-un pahar gol

doar lângă o sete poţi discuta
despre nimic
nu-i aşa?

cuvânt înainte de prima zi


cuvânt înainte de prima zi

măsor moartea cu palmele goale
se caţără în pielea ta
ca o autostradă
străbătută în doar o sută de paşi
pentru că treptele
nu sunt decât în mintea mea
urcări furioase

curg venele prin gânduri
începutul limpede al unei camere
unde cineva
şi-a desenat o singură bătaie de inimă
în adâncimea unui cuvânt
vechi de câteva zile

răutatea femeilor mele a rămas
scrijelită cu unghiile
în sânge
ca o semnătură de externare din aşternut

muşcă din carnea mea
toate uşile îmbrăcate în vrăbii

din cauza faptului că nu le-am vorbit suficient de puţin
din cauza puţinului că nu le-am scris iubirile pe curat
sau a călcatului de pasăre
în care nu s-a întâmplat nimeni
cu toate literele

habar nu am
de ce partea dintre noi
are mereu acelaşi gust
de aer